Juriu

Preşedinte – Mircea Tiberian

Născut la Cluj, în 1955, Mircea Tiberian şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Sibiu, unde a şi debutat la Festivalul Internaţional de Jazz din 1974. În 1975 s-a mutat la Bucureşti, unde trăieşte şi în prezent. A concertat în intreaga lume alături de muzicieni precum Larry Coryel, Tomasz Stanko, Herb Robertson, Ed Shuller, Adam Pieron czyk, Petras Vysniauskas, Maurice de Martin, Theo Jorgensmann, John Betsch, Chris Dahlgren, Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Nicholas Simion, Anca Parghel sau Dan Mîndrilă.

Între premiile şi bursele obţinute de artist se numără Premiul Uniunii Compozitorilor pentru compoziţie de jazz (1990, 1996, 2000, 2003),  Muzicianul Român al Anului (2003 si 2007) şi bursa Enescu-Brâncusi acordată de Institutul Cultural Român. Discografia sa cuprinde doisprezece albume de autor, şi cinci discuri împreună cu grupul Interzone, al cărui co-leader este alături de muzicianul german Maurice de Martin.

Mircea Tiberian este Conferentiar Doctor la Universitatea Natională de Muzică din Bucureşti, Secţia Jazz pe care, de altfel, a şi înfiinţat-o în anul 1991. El este autorul cursului Tehnica improvizaţiei în muzica de jazz (2004) şi a volumelor Note muzicale/ note despre muzică şi Cartea de muzică, aparute în 2005, respectiv 2008.

În ultimii ani, el a elaborat o serie de proiecte care combină jazz-ul cu poezia, teatrul şi artele vizuale: Agnus Dei, Jazz and Cinema, Eurotica, sau recent lansata carte-obiect “Dark”. În toamna lui 2007 Mircea Tiberian a prezentat publicului spectacolul Jazzy Tarot ce combină traditia operei şi a musical-ului cu procedeele specifice muzicii de jazz şi improvizaţiei. Mircea Tiberian este directorul festivalului internaţional Jazzy Spring in Bucharest.

Sárik Péter

Hungarian jazz pianist, composer, teacher

Sebastian Gheorghiu

Sebastian Gheorghiu, nascut in septembrie 1976, este licentiat in muzica al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti si are un Master in Management Cultural obtinut la SNSPA in 2002. Incepand cu anul 2003, pe langa evenimentele comerciale pe care le realizeaza prin Exces Music - agentia pe care o conduce,  se implica activ in promovarea si sprijinirea muzicii culte.  In calitate de manager cultural, Sebastian Gheorghiu este initiatorul si organizatorul principal al unor proiecte nationale si internationale de anvergura. In cadrul celor mai importante dintre ele, evenimentele anuale Academia si Festivalul ICon Arts - Sibiu, respectiv programul ”Oportunitati la tine acasa”, au fost antrenati, pana in prezent, peste 600 de participanti beneficiari - artisti din muzica, dans si teatru, din majoritatea tarilor europene dar si din China, Israel si Liban.
Din 2007, Sebastian Gheorghiu participa, ca invitat, in juriul mai multor concursuri, precum selectia de proiecte pentru programul „Cantemir” al Institutului Cultural Roman (2007), „Drumul spre celebritate” derulat la Palatul Mogoşoaia si organizat de Radio Romania Cultural (2010), sau ca lector in cadrul unor conferinte cu profil cultural (2008 -„Managementul cultural in Romania” -  conferinta organizata de Jeunesses Musicales in Macedonia).

Dr. Makkai Gyöngyvér

Amintirile ei din liceu o leagă de Liceul de Artă din Târgu-Mureș, unde s-a întors în calitate de muzicolog după ce a terminat Academia de Muzică „Gheorghe-Dima” din Cluj-Napoca. În afara diplomei obținute a acumulat o mare experiență în domeniul pedagogiei muzicale, după terminarea Academiei angajându-se ca profesoară de muzică într-o școală la Bihardiószeg, apoi într-o școală generală la Budapesta. Acolo preda solfegiu, armonie, muzică de cameră, istoria muzicii și lecții de pian. Din 2007 este profesoară de muzică la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș. În 2010 a obținut o diplomă de doctorat, al cărei titlu a apărut și sub formă de carte: Rolul muzicii în dramaturgia teatrală. Alte publicații de-ale ei: Intersecții și dimensiuni (volum cu poezii), Gioco grottesco (partitură), Spațiu scenic cu energie? Dramă cu vorbe puține? Piesa cu titlul Jocul grotesc, scrisă pentru un trio de vioară și violoncel, a fost prezentată prima dată în 1997, la Oradea.

Bibó Lajos

S-a născut într-o familie de muzicieni. În primii ani de liceu începe studiul chitarei şi, în paralel, aprofundează teoria muzicii, își continuă studiile de specialitate la Institutul Pedagogic din Târgu-Mureş şi, ulterior, la Academia de muzică ''Gheorghe-Dima'' din Cluj-Napoca. După terminarea studiilor a predat chitară clasică la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Mureş timp de 26 de ani apoi, pentru scurt timp, a fost intrumentist în orchestra Teatrului Naţional din Târgu-Mureş. În prezent are o afacere pe cont propriu tot în domeniul muzical.



- bilet pentru patru zile – 35 de lei
- bilet pentru patru zile cu Studcard – 25 de lei
- bilet de zi - 15 lei
- bilet de zi cu Studcard – 10 lei

Rezervare masă: 0724-400-322.

Mai multe informații la:
www.jbclub.ro

Organizatori:


Parteneri Principali:
             



Parteneri:
     MMDS Calendar Evenimente                                                                

Parteneri Media:
HOME | PROGRAM | CONCURS | INSCRIERI ONLINE | JURIU | LAUREATI